Patria Bank şi AFIR anunţă semnarea unui acord de sprijinire a procesului de absorbţie al fondurilor europene pentru finanţarea fermierilor şi investitorilor din mediul rural

J.P.
Comunicate de presă / 10 august 2021

Patria Bank şi AFIR anunţă semnarea unui acord de sprijinire a procesului de absorbţie al fondurilor europene pentru finanţarea fermierilor şi investitorilor din mediul rural

Patria Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru facilitarea şi accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru finanţarea fermierilor şi investitorilor din mediul rural, în perioada de tranziţie 2021-2022, aferentă perioadei de programare 2014-2020, conform unui comunicat remis redacţiei.

 

"În Patria Bank credem cu tărie că viitorul este agro şi de mai bine de 15 ani facem tot ce putem să găsim soluţii pentru a integra noi instrumente şi a oferi un acces simplificat la finanţarea agribusiness-urilor din România, indiferent de mărimea lor. În aceste condiţii, semnarea protocolului cu AFIR este un pas natural prin care ne îndeplinim mai departe misiunea de a susţine agricultura românească dar şi comunităţile rurale şi de a le ajuta să rodească, inclusiv prin sprijinirea gradului de absorbţie al fondurilor europene." a declarat Daniela Ciofu, Coordonator Proiecte Fonduri Europene Patria Bank.

 

În urma semnării acestui acord şi în vederea sprijinirii implementării proiectelor PNDR, Patria Bank va oferi o serie de facilităţi adaptate specificului acestui tip de finanţare şi care iau totodată în considerare particularităţile şi nevoile fermierilor şi investitorilor din mediul rural. Astfel, vor fi puse la dispoziţia clienţilor eligibili atât credite pentru cofinanţarea cheltuielilor eligibile, cât şi credite pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile, inclusiv TVA, credite punte aferente grantului sau scrisori de garanţie bancară pentru prefinanţare sau avans.

Produselor de credit specializate, Patria Bank le adaugă echipe dedicate - cu dublă expertiză vânzători cu specializare bancară & inginerie agro şi aprobatori specializaţi în finanţarea agriculturii - şi deservirea tuturor tipurilor de firme cu domeniu de activitate agricultură sau non-agro din mediul rural. Patria Bank este o bancă cu experienţă şi expertiză dovedite şi pe zona de finanţare a proiectelor cu fonduri europene, în perioada 2017-2021 fiind finanţate 121 de proiecte (dintre care 83 de proiecte agrobusiness şi 38 proiecte neagricole) cu o valoare totală de 55 milioane euro.

 "Accesul la surse de finanţare este una dintre condiţiile necesare pentru ca o investiţie finanţată prin fonduri europene să reuşească. Doar sprijinul nerambursabil nu este de ajuns. O afacere are nevoie de flux de numerar, de capitalizare, cu alte cuvinte are nevoie de bani pentru a funcţiona şi a ajunge să se autosusţină şi să crească. La AFIR am iniţiat discuţii cu diverse instituţii financiare pentru a veni în sprijinul beneficiarilor noştri. Aş dori un răspuns la fel de prompt ca cel al Patria Bank de la cât mai mulţi actori din piaţa bancară. " a declarat Mihai MORARU, directorul general al AFIR.

 

Prin PNDR 2020, AFIR a pus la dispoziţia celor care vor să investească în agricultură şi dezvoltare rurală fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,4 miliarde euro. La această alocare se mai adaugă circa 2,1 miliarde euro, pentru perioada 2021-2022, de tranziţie către noua reformă a Politicii Agricole Comune. În plus, România beneficiază în perioada de tranziţie şi de fondurile provenite dintr-un nou instrument, respectiv Instrumentul de redresare economică a Uniunii Europene (EURI), în valoare de 692 milioane euro.

 

Măsurile gestionate de AFIR vizează să ofere sprijin atât pentru sectorul agroalimentar, cât şi investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în mediul rural.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb